Ciprian I. Barsan

24 Noiembrie 1975 a fost ziua când Dumnezeu a îngăduit să mă nasc,într-un loc mirific,Ocna-Mureș. Nu știu cum a fost acea zi, însă am aflat că în loc de flori, mama a primit reproșuri, tata și-ar fi dorit ca eu să fiu fată… A urmat apoi o primă ceartă, cauzată de alegerea numelui, Irinel sau Ion. M-am ales cu numele de Ciprian Ioan.

Copilăria mi-a fost marcată de momente grele, groaznice, pline de gălăgie. Am crescut înconjurat de țipete, certuri, bătăi, toate acestea din pricina unui păcat săvârșit de către mama mea: beția.

Nu mă plâng, a fost școala mea, a trebuit să trec pe aici. Pot să-i înțeleg pe cei care trec azi prin ceea ce am trecut eu ieri.
Șansa pe care am avut-o, a fost că pe data de 26 Aprilie 1992, Dumnezeu  mi-a ieșit în cale. Întâlnirea cu Isus a avut loc în Biserica Penticostală Filadelfia din Giurgiu. 

Dumnezeu m-a schimbat, am fost cucerit de iubire, mi s-a ridicat povara…
Cel care a predicat în acea zi a fost fratele Luigi Mițoi, omul pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a mă crește și pregăti pentru lucrare. 

Nu mi-a fost ușor, dar alături de Dumnezeu și înconjurat de dragostea fraților am reușit să ies din întuneric și să pășesc prin credință, spre Lumină! 
În 1994 am intrat la Institutul Teologic Penticostal  iar la vârsta de 20 de ani și 6 luni în luna Mai anul 1996, am fost ordinat în slujba de diacon (necăsătorit,probabil cel mai tânăr diacon din istoria Bisericii Penticostale din România)în Biserica Filadelfia din Giurgiu, în comisia de ordinare, a făcut parte și fratele Emil Bulgăr, pe vremea aceea președintele Alianței Evanghelice dinRomânia.

Au trecut anii, iar Dumnezeu văzând că nu puteam supravețui singur, mi-a dăruit-o pe Ribana, femeia cu care m-am căsătorit în anul 1998, din același an am început slujirea în Biserica Penticostală „Cezareea” din Reșița.

Din 04 Decembrie 2011, cu ajutorul Domnului, slujesc alături de o echipă binecuvântată în Biserica Izvorul Vieții, din același minunat oraș, Reșița!       

Din 28 Ianuarie 2018 Dumnezeu mi-a încredințat și lucrarea Bisericii ”Vestea Bună” din Basildon,Anglia.

În drumul spre cer, Dumnezeu ne-a oferit în dar, două diamante: Paul și Luca!
Doamne,acum îți mulțumesc!

Trecutul îmi este șters, prezentul este binecuvântat, viitorul asigurat de Dumnezeu…

Îți mulțumesc că mă iubești, m-ai răbdat, îți mulțimesc pentru tot ce vrei să faci pentru mine.